Vertijul este o tulburare de percepție a mișcării, resimțită adesea ca o senzație de rotație a corpului sau a mediului înconjurător, în absența unei mișcări reale. Nu este o boală în sine, ci un simptom al unor disfuncții ale sistemului vestibular, responsabil de menținerea echilibrului și orientării spațiale. În funcție de severitate, vertijul poate fi însoțit de greață, vărsături, instabilitate la mers și pierderea coordonării, afectând capacitatea unei persoane de a desfășura activități obișnuite. Episodul poate dura de la câteva secunde până la mai multe ore sau zile, iar în unele cazuri, poate indica o afecțiune neurologică sau otologică ce necesită evaluare medicală amănunțită.
Ce este vertijul?
Vertijul reprezintă o percepție falsă de mișcare, caracterizată printr-o senzație de rotație sau instabilitate, fără ca organismul ori mediul să se miște efectiv. Spre deosebire de amețeala ușoară sau leșin, vertijul indică o afectare a sistemului vestibular, componentă esențială a sistemului nervos care reglează echilibrul și orientarea în spațiu. Acest sistem implică urechea internă, nervii vestibulari, precum și anumite structuri cerebrale. Atunci când există o incongruență între semnalele transmise de ochi, urechea internă și proprioceptori (receptori senzoriali localizați în mușchi și articulații), creierul poate interpreta eronat poziția corpului, rezultând o senzație de rotație bruscă sau amețeli severe.
Simptome și cauze
Simptomele vertijului sunt adesea intense și pot apărea brusc, variind ca durată și severitate. Cel mai adesea, pacienții descriu o senzație de rotație, în care fie ei, fie mediul din jur, par să se învârtă. Această experiență este frecvent însoțită de greață, uneori chiar de vărsături, precum și de instabilitate și o pierdere a echilibrului, manifestată prin dificultăți în menținerea poziției drepte sau un mers dezechilibrat. De asemenea, amețelile pot fi accentuate la schimbarea poziției corpului (de exemplu, la ridicarea din pat sau aplecare), iar mișcări involuntare și rapide ale ochilor (nistagmus) pot fi observate. În anumite cazuri, pot apărea și simptome asociate cu urechea, cum ar fi tinitusul (țiuit în urechi) sau scăderea auzului, în special când vertijul are o cauză otică. Episoadele pot fi declanșate și de mișcări specifice, precum întoarcerea rapidă a capului.
Cauzele vertijului sunt variate și pot fi împărțite în două mari categorii: vertij periferic și vertij central.
Vertijul periferic este rezultatul unor probleme la nivelul urechii interne sau ale nervului vestibular, iar printre cele mai frecvente cauze se numără:
- Vertij Pozițional Paroxistic Benign (VPPB): Cel mai comun tip, caracterizat prin episoade scurte, intense, declanșate de schimbarea poziției. Acesta este cauzat de deplasarea unor mici cristale de calciu (otoliți) în canalele semicirculare ale urechii interne.
- Boala Meniere: O afecțiune cronică a urechii interne, manifestată prin atacuri recurente de vertij, pierdere a auzului, tinitus și senzație de plenitudine în ureche.
- Nevrita vestibulară sau labirintita: Inflamația virală a nervului vestibular sau a labirintului urechii interne, adesea urmând o infecție otică.
- Vertij cervical: Determinată de probleme la nivelul coloanei cervicale, care pot afecta fluxul sanguin cerebral sau pot irita nervii implicați în echilibru.
Vertijul central, pe de altă parte, este asociat cu afecțiuni ale sistemului nervos central, cum ar fi migrena vestibulară (o migrenă însoțită în principal de vertij sau amețeli, adesea fără dureri de cap) sau accidentul vascular cerebral (AVC) și alte tulburări neurologice centrale care pot afecta direct centrii echilibrului din creier.
În plus, există și forme de vertij legate de factori psihologici sau externi, precum vertijul de stres, unde stresul și anxietatea pot amplifica sau chiar declanșa episoade de vertij, mai ales în absența unei cauze fizice evidente.
Cum se stabilește un diagnostic pentru vertij?
Diagnosticarea corectă a cauzei vertijului necesită o evaluare medicală amănunțită, adesea neurologică și otoneurologică. Aceasta implică o serie de etape și teste menite să identifice originea specifică a senzației de amețeală.
Procesul începe cu o anamneză detaliată, unde medicul va discuta despre simptomele vertijului experimentate, istoricul medical complet și factorii declanșatori. Urmează un examen neurologic complet, esențial pentru a identifica eventualele semne de afectare centrală a sistemului nervos.
Pentru un diagnostic precis, pot fi efectuate teste specifice:
- Manevra Dix-Hallpike este un test cheie pentru diagnosticarea VPPB (vertij pozițional). Aceasta implică mișcări rapide ale capului și observarea mișcărilor involuntare ale ochilor (nistagmus), care pot indica prezența cristalelor dislocate în urechea internă.
- O audiometrie vertij este un test auditiv utilizat pentru a evalua funcția urechii interne și a detecta o posibilă pierdere de auz, fiind deosebit de utilă în cazurile unde se suspectează boala Meniere sau alte afecțiuni otice.
- RMN cerebral vertij este o investigație imagistică necesară pentru a exclude cauze centrale grave, cum ar fi tumorile sau accidentele vasculare cerebrale (AVC), mai ales în cazurile de vertij cronic sau atipic.
- Alte teste vestibulare, precum video-nistagmografia (VNG) sau testele calorice, pot oferi informații suplimentare detaliate despre funcția sistemului vestibular și pot ajuta la localizarea disfuncției.
Aceste metode de diagnostic contribuie la stabilirea cu exactitate a cauzei amețelilor rotatorii, facilitând inițierea unui plan de tratament adecvat și eficient.
Tratament și soluții pentru redobândirea echilibrului
Tratamentul vertijului depinde în mare măsură de cauza subiacentă și este personalizat pentru fiecare pacient. Scopul principal este reducerea simptomelor, ameliorarea cauzei și prevenirea recurențelor.
- Manevra Epley: Pentru VPPB, această manevră simplă, efectuată de medic, ajută la repoziționarea cristalelor în urechea internă, oferind adesea o ameliorare rapidă.
- Reabilitare vestibulară: O formă de kinetoterapie care utilizează exerciții specifice pentru a „re-antrena” creierul să compenseze disfuncția sistemului vestibular. Această terapie este eficientă pentru diverse tipuri de vertij, inclusiv vertij cervical și vertij cronic.
- Farmacoterapie: Medicamente precum betahistina vertij pot fi prescrise pentru a reduce frecvența și intensitatea atacurilor de vertij, în special în cazul bolii Meniere sau al altor cauze periferice. Alte medicamente pot include antiemetice pentru greață și vomă.
- Exerciții pentru vertij: Pacienții pot fi instruiți să efectueze acasă exerciții specifice pentru vertij, care ajută la îmbunătățirea echilibrului și reducerea amețelilor.
- Managementul bolilor subiacente: Tratarea cauzei primare, cum ar fi controlul diabetului, gestionarea migrenelor sau tratamentul infecțiilor, este esențială.
- Modificări ale stilului de viață: Evitarea factorilor declanșatori (ex: mișcări bruște ale capului), reducerea stresului și asigurarea unui somn adecvat pot contribui la ameliorare.
Întrebări Frecvente (FAQ)
Cât durează un episod de vertij?
Durata unui episod de vertij variază semnificativ în funcție de cauza subiacentă. Poate dura de la câteva secunde, cum este cazul în vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB), minute în migrena vestibulară, până la ore în Boala Meniere sau chiar zile în afecțiuni precum nevrita vestibulară.
Poate apărea vertijul noaptea sau la mișcarea capului?
Da, senzația de vertij se poate manifesta sau agrava în timpul nopții sau la întorsul capului, în special în cazul VPPB, o afecțiune des întâlnită în care mișcările specifice declanșează amețeala.
Cum influențează anxietatea vertijul?
Anxietatea poate agrava vertijul existent sau poate fi chiar o manifestare a vertijului de stres, creând un ciclu vicios care necesită o abordare integrată.